Transformarea omului în animal sau regresarea la fiară este un mit întâlnit la toate popoarele şi în toate perioadele istorice, cu un accent deosebit pe transformarea în lup. În cele ce urmează, ne vom opri puţin asupra unor creaturi stranii asociate acestor mituri, atât în ţara noastră cât şi în alte zone de pe glob, încercând să relevăm câteva trăsături esenţiale ale credinţei menţionate. Privitor la România, se cuvine să menţionăm că există patru tipuri de fiinţe cu trăsături licantropice. Deşi înrudite, se impun totuşi câteva distincţii. Unul dintre cele mai vechi şi mai cunoscute studii româneşti dedicate pricolicilor este cel al lui A.M. Marienescu, intitulat chiar Pricolicii şi publicat în 1872 în cunoscuta revistă Familia, cu scopul declarat de a stabili unele corespondenţe între mitologia română şi cea romană. Urmează apoi T. Pamfile, cu Mitologia românească (1915) şi A. Gorovei (Descântecele românilor, 1931). Pricolicii sunt, în mitologia noastră, “înfăţişări de oameni-lupi”, fie fiinţe cu trup de lup şi cap de om, fie creaturi cu trup de om şi cap de lup, ori, rar, oameni cu coadă, slab dezvoltaţi şi stăpâniţi de o agitaţie nenaturală, dar foarte agili. Aflat în permanenţă la dispoziţia diavolului, pricoliciul acţionează întotdeauna în toiul nopţii, în locuri pustii, codri neumblaţi sau răscruci de drumuri. Poate străbate orice obstacol şi are obiceiul să se aşeze pe pieptul oamenilor adormiţi (similitudine cu un alt demon, succubus, la care vom reveni într-un articol viitor). Pricoliciul poate fi înnăscut (de obicei al nouălea frate dintr-un grup de nouă fraţi lunatici, ori copil zămislit din incest, cazuri în care cadavrul pricoliciului va părăsi groapa după moarte sub această formă) sau devenit (orice om poate deveni pricolici în anumite circumstanţe, de exemplu dacă e blestemat – situaţie în care condiţia are caracter cyclic – dacă îşi bea propriul ud sau dacă bea ud de lup etc.). Este considerat a fi o creatură murdară, asexuată, purtătoare de boli şi molime, din cauza obiceiului său de a se hrăni, pe lângă copii, şi cu animale bolnave sau cadavre. Trăieşte puţin, cât un lup, afară de cazul că este vindecat de condiţia sa, când poate duce o viaţă normală. Împotriva lui se poate folosi iarba numită coada pricoliciului (Aruncus silvestris), care creşte în păduri, în locurile unde un om ticălos sau un lup care se hrăneşte cu carne umană se transformă în pricolici. Foarte interesant, A.
